BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotaşii prin târg că un inspector de sănătate este în conflict cu familia unei tinerele angajate pe acolo de curând. Zvonerii au aflat şi acum povestesc prin târg că omul nostru i-a promis domnişoareai că-i rezolvă să fie salariată la instituţia cu pricina, evident aşteptând din partea tinerei să-i facă pe plac la serviciu şi nu numai. Gurile rele şuşotesc că părinţii fetei au aflat de acest lucru, şi acum vor să vină peste respectivul, să-i spună în faţă că nu e frumos ce face. Că ar putea, la vârsta pe care o are, să-i fie tată domnişoarei.
Spun gurile rele că un şef de pe la noi a făcut o mişcare bună pentru el, deşi lucrurile nu stau aşa cum vrea să pară. Cică omul nostru încasează de la stat bani de transport, deşi el locuieşte în oraşul unde şi munceşte. Dar, cum actele arată altfel, respectivul a zis că nu e rău să mai ia nişte bani de pe statul român, care este darnic cu unii dintre noi. Cârcotaşii au aflat de acest lucru şi acum se amuză de situaţia cu pricina şi spun că omul nostru nu ar fi trebuit să se preteze la aşa ceva, mai ales că salariul este foarte bun.