BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Veşti rele pentru putorile care încasează de ani de zile şi nu dau nimic în schimb. Adică dau şi ei partea care se cuvine celor care le dau tot felul de hârtii pentru a profita de stat. Gurile rele spun că un edil din regiunea cu lămpaşe a schimbat foaia şi vrea să arate că nu depinde de voturile aşa-zişilor năpăstuiţi, în realitate nişte trântori prin excelenţă. Cârcotaşii spun că edilul a dat sfoară în ţară şi i-a anunţat pe toţi cei apţi de muncă cum că vor fi nevoiţi să presteze cu vârf şi îndesat dacă mai vor ajutoare. Replica a fost cea scontată şi a venit de la liderii lor, respectiv că dacă se va ajunge la muncă, edilul ar face bine să-şi ia adio de la voturi. Zvonarii spun că edilul şi-a făcut bine temele şi a constatat că ar avea mult mai multe voturi de adunat dacă ar lua o asemenea decizie, astfel că hotărârea lui va fi dusă la îndeplinire din această toamnă.
Forfotă mare într-o instituţie din capitala regiunii cu lămpaşe după ce s-a aflat că şeful şi-a tras partea sa dintr-un proiect vital pentru comunitate. Bârfitorii spun că omul s-a băgat în nişte bani destinaţi unor proiecte de apărare împotriva calamităţilor, lucru extrem de grav dacă este să luăm în calcul dezastrul produs anul trecut în regiune. În loc să realizeze tot felul de investiţii pentru a proteja comunităţile, omul a decis să-şi ridice nişte palate prin diferite zone turistice ale ţării. Ajutat de o firmă prietenă, care a şi luat o căciulă de bani pe nişte spoieli, şeful a reuşit să direcţioneze tiruri întregi cu materiale de construcţii către obiectivele sale private. La firmă au ajuns doar mostre iar până acum pare că nimeni n-a băgat de seamă. Va băga mai spun bârfitorii pentru că subordonaţii au început să vorbească, dar nu în târg, ci unde spusele lor sunt consemnate.