BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că un directoraș din zonă s-a supărat foarte tare pe colegii de partid, când a auzit că va fi schimbat din funcție. Iar în locul lui a venit un alt coleg de formațiune politică, dar mai tânăr. Omul nostru s-a enervat așa de tare că a pierdut funcția cea mare, că i s-a făcut rău și a ajuns pe la spital. Și soția s-a necăjit, și a amenințat pe cei care au hotărât să-l scoată din post, că le va face plângere penală. Și, uite așa, dintr-o chestiune dintr-asta au ajuns oamenii să se certe pe la partid, mai ceva ca la ușa cortului.
Spun zvonerii de serviciu că un edil de pe la noi a plecat cu iubita în vacanță, deși a spus acasă că are ceva de rezolvat prin Capitală, cu proiectele cu fonduri europene. Omul și-a luat concediu de la primărie, să nu fie vreo problem, dar și-a anunțat colegii că merge la mare, pe Litoralul românesc. Și, dus a fost, împreună cu iubita mai tânără. Numai că, nevasta a mers pe la primărie, să rezolve o problemă. Salariații de acolo s-au mirat când au văzut-o, pentru că o credeau în vacanță, alături de primar. Mirată a fost și primărița, când a aflat unde este, de fapt, bărbatul ei.