Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că interlopii s-au reactivat în județ. Zvonerii de serviciu arată că, recent, unul dintre aceștia, care în trecut a avut multe dosare penale, s-a dus pe la mai multe firme să încerce să încheie niște afaceri. Numai că, po­vestesc cârcotașii pe la colțuri, omul nostru s-a lovit de un zid din par­tea șefilor de la firmele res­pective, care știu ce hram poartă respectivul. Și, colac peste pupăză, interlopul de care vor­bim și-a adus și un ajutor de nădejde credea el, pe un fost ales local, care acum se pare că se ocupă cu lucruri aproape ilegale.

 

Spun zvonerii prin târg că un director din zona noastră s-a trezit cu un dosar penal după ce a încălcat legea cu bună știință. Susțin gu­rile rele că omul nostru a reușit să fenteze mai multe firme și să facă o în­crengătură într-o afa­cere extrem de bănoasă, dar care este în afara legii. Cel puțin asta au aflat cârcotașii care s-au ocupat cu afacerea cu pricina. Zvonerii șușo­tesc prin târg că direc­torul de care vorbim a riscat să fie dat în vileag dar nu i-a păsat, pentru că are un câștig foarte mare și asta l-a făcut de-a dreptul fericit. Iar contul său din bancă a cunoscut o creștere ge­neroasă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago