Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un ales pe viață la șefia unei organizații de luptă pentru drepturile seniorilor, spun gurile rele că a dat iar cu piciorul în băltoacă. Omul a primit cotizații și le-a promis celor cărora le ”apără” in­teresele că le face o pe­tre­cere. Chermeza se ținea la un hotel din capi­tala regiunii cu lămpașe și erau invitați toți membrii, inclusiv cei a căror zi de muncă nu era serbată. Când veni și ziua pe­tre­cerii, seniorii au aflat prin­tr-un sms că nu se mai ține nimic, că pandemia e de vină. Oamenii au su­duit și și-au văzut de treabă, că legea e lege și nu te pui cu ea. Câteva ore mai târziu aveau însă să afle că petrecerea s-a ținut totuși, dar cu nu toa­tă prostimea. La ea au par­ticipat doar câțiva apropiați aflați pe lista șe­fului și o serie de po­li­ti­cieni cu care individul are de ani de zile înțelegeri și afaceri.

 

Un individ din localita­tea cu cea mai mare în­tin­dere din ţară riscă să-şi piardă pâinea de zi cu zi, după ce a rămas fără hâr­tia cei atesta compe­ten­ța de a se uita prin niște registre secrete. Omul a buctat-o ca un novice spun bârfitorii. Pasionat de sport, într-un din zile s-a dus pentru câteva exer­ciții la o sală din urbea sa. Cum așezarea este mică și-i cunoaște pe toți cei care pun mâna pe ce nu-i al lor, nu s-a gândit nici un moment că ar putea fi și alți ispitiți. Așa că ves­tiarul unității a fost călcat de hoţi. Când el trăgea de fiare, unul sau mai mulţi indivizi l-au controlat prin buzunare. În portofelul furat, spun cârcotaşii, o­mul avea și un bilețel cu parolele și alte proceduri pentru accesarea infor­ma­țiilor de interes națio­nal. Și-a anunțat supe­ri­o­rii că a rămas fără hârtie și că neglijența sa ar putea fi un pericol, dar a dat de veste și printre ”turnă­torii” lui pentru a ajunge la netoții ce au cutezat să-l buzunărească.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago