BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Luptă aprigă între doi colegi dintr-o administraţie locală din sudul județului nostru. Bârfitorii spun că un fost şef, destituit din funcție pe motiv că și-a băgat mânuțele și prin banii contribuabililor, vrea cu ardoare o funcţie de conducere în aparatul administrativ. Drept urmare îşi sapă de mama focului colegii, oameni de încredere ai şefului urbei. Gurile rele spun că omul stă de la prima oră cu carnețelul pe holurile instituției și-i notează pe cei care întârzie și 5 minute, ca mai apoi să se ducă la ușa șefului pentru a-i raporta. Tot cârcotașii spun că individul a turnat baliverne despre un coleg al său, în ideea de a-l determina pe șeful urbeisă-l schimbe și să-i dea lui funcţia respectivă. N-a prea avut succes.
Iubire mare între un funcționar și un om de afaceri. E vorba de un el și o ea, să nu se înțeleagă greșit, nu că n-ar fi printre funcționărașii din regiunea cu lămpașe și indivizi pe invers. Drept dovadă sunt imaginile care au făcut deliciul publicului în urmă cu ceva vreme, când două dăscălițe se pupau și mângâiau de mama focului. Revenind la informațiile furnizate de cârcotași, iubirea dintre cei doi funcționari, din cea mai micuță localitate minieră a regiunii, este încununată de succes pe toate planurile,dar mai ales în conturi. Blondina are pixul în mână și poate semna la mai toate investițiile derulate de administrație, astfel că-și face treaba cu brio. Semnează ca tot să ajungă la firma patronului cu care împarte și patul. Lucrurile merg bine pentru toată lumea iar zvonarii spun că până și șeful urbei este încântat de parteneriatul de afaceri împletit cu cel amoros. Procentul său vine cu regularitate, dar are și el ușa deschisă la coniță când îi mai vine pofta.