Vânzoleală mare în capitala regiunii cu lămpașe unde, în urmă cu câteva zile, cerul urbei a fost mai aglomerat ca o zonă de patrulare a NATO. Un afacerist care a scăpat de cătușe după ce a sifonat un fost ministru, ar vrea să revină în prim-plan, să facă bani. Perioada de plimbări printre instanțe nu
l-a prea lăsat să producă, așa că paguba trebuie recuperată. Gurile rele spun că omul și-a luat jucăria și și-a inventariat partea sa din bunurile unei foste uzine, materiale ce pot fi valorificate la fie vechi. Zvonarii spun că a cutreierat cât e ziua de lungă pe cerul urbei de n-a mai avut nici o pasăre liniște. În plus, dacă tot și-a ridicat în aer pasărea de oțel, omul a mai văzut și niște proprietăți ce-i fac de multă vreme cu ochiul.
Parcă au intrat dracii în el, așa-și zic niște slujbași ai unei unități din regiunea cu lămpașe. Șeful e pus pe fapte mari și nu mai vrea cu nici un chip să audă că subordonații muncesc doar dacă primesc plocon. Gurile rele spun că în urmă cu puțin timp i-a convocat pe șefii de secții la el în birou și le-a spus că-i mazilește, dar nu numai atât. Le face și plângere dacă mai aude o singură dată că au luat plicul, pentru a-i rezolva pe cei ce ajung de nevoie pe mâna lor. Omul le-a bătut obrazul și le-a dat și un exemplu spun cârcotașii avizați. Le-a spus că el
n-a primit plocoane de când a intrat în muncă, n-a murit de foame și nici ei nu o să moară. Cum nu l-au văzut vreodată atât de hotărât, unii dintre subordonați au cam priceput că nu-i de glumă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…