Cel mai întins oraș din regiunea cu lămpașe pare să fi devenit un rai pentru doritorii unei case. Un apartament a ajuns să se dea la câțiva verzișori faţă de preţul real, iar cei care cumpără sunt din zone îndepărtate ale țării, pentru care sumele aproape nesemnificative. Gurile rele spun că toți sunt mânați de faptul că zona pitorească adună de la an mai mulți vizitatori și va deveni un adevărat sat de distracții. În realitate, este mult până departe, dar toți sunt încurajați să cumpere chiar de angajații statului, că așa se mai adună un bănuț la buget. Tot bârfitorii spun că funcționarii sunt mai ceva ca agenții imobiliari în convingerea proprietarilor să vândă în loc să-i sfătuiască să negocieze și să obțină un preț corect. S-a mai întâmplat așa tot în urbea de la poalele muntelui, și tot cu ajutorul angajaților statului iar vânzătorii s-au bucurat pentru câțiva bănuiți pe moment. Ulterior au constatat că bunurile la care au renunțat le-au adus cumpărătorilor profituri și de zece ori mai mari.
Se trâmbiţează despre câte un amărăștean prins cu vreo două cartuşe de ţigări dosite în portbagajul maşinii ori cu câte două-trei pungi de cafea nefiscalizată. În realitate, contrabanştii își aduc cu tirul marfa şi apoi o distribuie fără teamă în regiunea cu lămpașe. Băieții au fost săltați cu ani în urmă și liniștiți pentru o vreme, dar de atunci și-au refăcut afacerea din care statul pierde. Gurile rele spun că nimeni nu-i deranjează pentru că toți cei abilitați își primesc partea, iar zvonurile par să fie adevărate. Bârfitorii spun că protecţia merge mai departe de atât, iar băieţii își elimină şi concurenţa cu ajutorul celor șpăguiți. Dacă nu reușesc băieții în haina statului să-i elimine pe cei cu câte un pachet dosit sub haină mai spun zvonarii, atunci indivizii primesc undă verde să recurgă la acțiuni în forță. La urma urmei interesul este al tuturor, că pierderile contrabandiștilor se regăsesc și în buzunarele tablagiilor.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…