Vorbesc gurile rele că o duduie dintr-o instituție din zonă s-a dus la o țigancă, să afle dacă o mai iubește amantul. Doamna cu pricina, supărată că nu mai poate să se bazeze pe bărbatul cu care are o idilă, a încercat ultima variantă pe care o avea la îndemână și și-a luat inima-n dinți și a mers la vrăjitoare. Zvonerii au aflat că veștile pe care le-a primit la ședința cu pricina nu au fost dintre cele mai bune, în sensul că amantului nu-i mai trebuie scandal și a zis că renunță la ea.
Spun cârcotașii pe la colțuri că a fost mare tărăboi într-un departament de investiții dintr-o instituție. Cică două angajate s-au luat la bătaie, după ce una dintre ele a jignit-o pe cealaltă. Sursele noastre șușotesc că cele două nu se aveau la inimă de mai mult timp,l dar erau nevoite să lucreze împreună. În urmă cu cîteva zile, ele s-au certat așa de tare că au început să-și care pumni una la cealaltă. Noroc cu un coleg care le-a despărțit, că altfel trebuia chemată Poliția.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…