Înghesuială mare pe niște posturi care vor fi scoase la concurs într-o instituție de forță a județului. Locurile libere sunt prin localitățile regiunii cu lămpașe iar bârfitorii spun că sunt deja mulți doritori, deși nu se știe când va fi organizată selecția și dacă va fi anul acesta. Totuși, dacă ar fi să ne luăm după ce vorbesc gurile slobode, posturile sunt chiar și arvunite. Cârcotașii se bazează pe faptul că și la ultima selecție de personal au reușit să obțină un contract exact nevestele unor angajați din structură. Unele dintre ele tute în adevăratul sens al cuvântului, dar eminențe cenușii dacă este să ne luăm după notele obținute. Că o fi adevărat sau nu, că se vor pune la bătaie posturile ori dacă sunt arvunite dinainte, rămâne să vedem.
Au pus mână de la mână și au făcut o căciulă de arginți. Gurile rele susțin cu tărie că mai mulți ilegaliști dintr-o zonă de agrement a județului nostru, în prag de sărbători au făcut o chetă mică pentru niște organe de control. Mai exact pentru câțiva dintre cei care ar fi descins în control la locațiile lor. Bârfitorii susțin că respectivii au mai fost în vizite neanunțate în urmă cu câțiva ani și au făcut ravagii, dar între timp
s-au împrietenit cu cei pe care-i puseseră cu botul pe labe. Așa se face, dacă ne luăm după cârcotași, că de sărbători le-au fost trimise mai multe cadouri de la persoane anonime. Controlorii le-au primit și la rândul lor au întors gestul frumos, adică le-au transmis anonimilor când îi vor vizita, să știe să nu fie pe acasă ori măcar să-și ferece locațiile până trece urgia.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…