S-a băgat în averea vecinilor iar când aceștia i-au reproșat fapta, individul s-a asmuțit și la ei. Este adevărat că nu cu utilajul cu care le-a tăiat pomii din grădini, ci cu amenințări susținute de funcția sa. Vorbesc cârcotașii că un individ ajuns pe o funcție de conducere dintr-o administrație din sudul județului a dat iama în avutul vecinilor în repetate rânduri. Gurile rele susțin cu tărie că omul a fost la un pas de a fi ”tupăit” bine de păgubiți dar a scăpat după ce și-a chemat în ajutor colegii de la o structură de ordine. Aceștia s-au pus pe împărțit amenzi pe motiv că păgubiții au tulburat liniștea publică pe propriile tarlale. Zvonarii susțin că oamenii au renunțat la a mai face tărăboi, dar bat pe la ușile instituțiilor abilitate în a face lumină.
Au plecat iar la colindat cu sacul, ca de fiecare dată când se ivește ocazia. Bârfitorii spun că niște inspectori obișnuiți cu plocoane bat pe la ușile unor magazine din regiunea cu lămpașe. Chipurile, adună ajutoare pentru vecinii noștri năpăstuiți, bani în special dacă se poate, dar se mulțumesc și cu produse. Unde nu li se deschid ușile ori patronul e mai înduioșat de necazul lui decât al altora, vizitatorii nu uită să-i lase o invitație pentru a clarifica lucrurile. Cei mai mulți dau binețe inspectorilor și pun în desagi ceea ce vor, că-i mai ieftin decât să fie puși pe drumuri.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…