BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Nu cu mult timp în urmă, un om politic din regiunea cu lămpașe se afla în fruntea plutonului de susținători ai familie tradiționale, ca să aflăm acum că omul e doar un fanfaron. Bârfitori avizați susțin cu tărie că politicianul este pe cale de a-și desface legăturile cu consoarta, motivele fiind evidente. Gurile rele spun că în deplasările sale în interes de serviciu, omul a călcat de nenumărate ori strâmb iar unele din escapadele sale au avut urmări. Consoarta s-ar fi trezit la ușă cu o coniță care-l căuta pe iubitorul ei soț pentru a-i cere ceva bănuți. Tot cârcotașii spun că femeia era disperată și și-a amenințat rivala că se va trezi cu unul sau mai mulți plozi spre creștere dacă n-o ajută. Zvonarii susțin că n-a fost singura dată când astfel de lucruri s-ar fi petrecut la ușa politicianului, iar toate adunate au convins-o pe femeie că e timpul să pună piciorul în prag.
Își freacă mâinile de bucurie că a dat și peste ei norocul! Gurile rele din sudul județului spun că niște apropiați ai unui edil sunt bucuroși nevoie mare, că după firimiturile adunate de la masa bogaților, a dat și peste ei norocul. Oamenii vorbesc în gura mare că apropierea de edil și de formațiunea sa îi va îmbogăți, că vor primi cât nu vor putea ducea. Zvonarii spun că ar fi vorba de niște contracte pentru realizarea unor lucrări pe bani printr-un program național, dar încă nici proiectele nu sunt finalizate. Acest lucru nu-i oprește pe întreprinzători să se laude iar asta i-ar putea costa scump.