Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nenumăratele alerte cu privire la prezența unor sălbăticiuni în zo­nele urbane i-au pus în alertă, dar nu din cauză că ar fi preocupați de siguranța semenilor. Gu­rile rele spun că niște băieți care formează o adevărată grupare de pradă, pentru că de mai multe ori au fost prinși că braconează fauna zonei, sunt deosebit de interesați de prezența necuvântătoarelor în zo­na locuită din regiu­nea sudică a județului. Cârcotașii spun că bă­ieții au discutat cum ar putea face o partidă de braconat, că poate au norocul de a da peste încă un trofeu de genul lui „Arthur”, exemplar care nu doar că le aduce o panoplie de valoare, dar ar putea să le bage și ceva verzișori prin con­turi. Zvonarii susțin că deja au făcut ceva tes­tări prin zonă, dar sunt încurcați teribil de faptul că pe acolo se află și un obiectiv strategic și ar putea fi prinși.

 

Pasărea mălai visea­ză, la fel şi un fost șef de organizație partid din regiunea cu lămpașe. Omul vrea iarăși la butoane, chiar dacă se jură că nu mai vrea în politică ori în vreo func­ție care să implice po­li­ticul. Totuși, bârfitorii spun că este primul când vine vorba de cio­lan și nu-l poate obține decât dacă are sprijin de la liderii politici, așa că este dispus oricând să facă pe supusul bun la periat șeful. Tot zvonarii susțin că individul a fost pregătit să ”penetreze” o organizație aflată în ascensiune, să afle cam ce planuri au șefii aces­teia ținând cont de fap­tul că fură din elec­to­ratul formațiunii domi­nan­te în sudul județului. În schimbul sacrificiului său, fostul șef va primi un post călduț pe la un minister iar înțelegerea deja ar fi fost parafată. Așa toată lumea este câștigată, dar mai ales fostul șef care va încasa și chenzină dar și bine­me­ritata pensie.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

18 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

18 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

18 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

18 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

18 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

18 ore ago