BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Au renunţat la pactul de neagresiune. Doi politicieni din sudul judeţului şi-au declarat război pe viaţă şi pe moarte după ce negocierile de a face o alianţă în urma căreia să-şi poată impune dorinţele a eşuat. Ambele tabere voiau să primească un post important, iar negocierile dure dintre liderii formaţiunilor s-au soldat cu un eşec. A doua rundă a fost şi mai aprinsă şi s-a ajuns de la târguieli la ameninţări şi înjurături de mamă. Cârcotaşii spun că liderii au venit la discuţii hotărâţi să nu accepte concesii, chiar dacă nu negociau de pe poziţii de egalitate. Cum nici la a treia încercare nu s-a ajuns la un consens, cele două tabere şi-au declarat război pe următorii patru ani. Bârfitorii spun că membrii celor două formaţiuni îşi vor da în cap cu fiecare ocazie şi se vor opune la orice iniţiativă a vreuneia dintre ele, chiar dacă va fi bună pentru comunitate.
Cârcotaşii spun că şeful unei urbe din vestul regiunii cu lămpaşe e foc şi pară pe un director de unitate care se ocupă de sănătate. Edilul a tot auzit că se fac unele aranjamente, că pentru unii pacienţi se dă toată unitatea peste cap, iar pentru cei de rând sunt de cele mai multe ori ferecate toate uşile. Primul om al urbei a atenţionat-o pe şefa unităţii, a mustrat-o şi tot degeaba. Supărarea mare a venit după ce edilul a aflat că lumea-l vorbeşte pe el de rău din cauza individei şi ar cam vrea să-i facă de petrecanie. Tot bârfitorii spun că omul caută un înlocuitor care să preia unitatea şi odată ce-şi va găsi om de încredere, fără ezitare va schimba actuala conducere.