BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Șușotesc zvonerii prin zonă că o lucrătoare cu halat alb din orașul cu cetate are mereu drumuri pe la Capitală, dar nu în interes de serviciu. Gurile rele au aflat că duduia noastră își riscă postul pe care l-a obținut cu greu, din cauza acestor plimbări dese prin București. Cârcotașii povestesc pe la colțuri că omul nostru are întâlniri cu iubitul ei, cu funcție, iar pentru asta face orice ca să ajungă odată cu el în locul de aventură. Scandalul se pare că dă în clocot și doar o minune o mai poate scăpa pe duduia respectivă. Pe ea, ca ea, dar de iubitul cu funcție va fi mai urât.
Vorbesc gurile rele că, recent, un afacerist de pe la noi a încercat să scape bazma curată, după ce a angajat ilegal niște persoane. Omul nostru a încercat, în zadar, să iasă cu bine, adică să dea șpaga cui trebuie. A fost refuzat cu tărie. Dacă a văzut el că nu merge așa treaba, s-a pus pe sunat, pe la prieteni, doar, doar reușește ceva și nu va trebui să achite amenda cu pricina. Într-un final, dacă a văzut el că nu îl ajută nimeni s-a dus singur și s-a „predat”, plătind amenda cea mare. După care s-a enervat și s-a dus glonț și l-a reclamat pe șeful instituției cu pricina, pentru că a făcut un abuz, susține el.