BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că e jale mare într-o organizaţie de partid din zona noastră. Cică au aflat cârcotaşii că lumea s-a văzut în postura de a nu mai avea nişte joburi bine plătite, la stat şi acum trebuie făcut ceva, să recupereze oamenii lefurile alea pentru că nu fac nimic. Zvonerii de serviciu povestesc prin târg că e bătaie pe locurile eligibile pentru parlament. Însă, competitorii sunt prea mulţi pentru câte locuri eligibile cred ei că obţin. Şi, de aici, un întreg balamuc. Vom vedea în scurt timp care este şi finalul acestui scandal, şi care a plătit mai mult pentru un loc în parlamentul ţării.
Spun cârcotaşii prin zonă că un personaj de pe la noi s-a dus cu pâra la centru, după ce a fost mazilit de pe post. Gurile rele au aflat şi acum şuşotesc pe unde mai pot că omul nostru vrea să scoată nişte amănunte urâte din interiorul partidului, ca să-i pună pe colegii care l-au mazilit în situaţii penibile. Zvonerii susţin că lucrurile se anunţă furtunoase, dacă planul respectivului de care vorbim merge perfect. Până atunci, se pare că el suferă tare de pe urma şutului în fund primit de unde nu se aştepta.