BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotașii că în spatele unui personaj din zona noastră se află, de fapt, nevasta, care se pare ia toate deciziile, inclusiv cele politice. Zvonerii au aflat că omul nostru nu mișcă nimic fără să se consulte cu consoarta. Așa crede el că se consultă, dar de fapt toate deciziile importante îi aparțin jumătății feminine a familiei. Gurile rele au aflat că, dacă este nevoit să ia o hotărâre, dacă a apărut vreo situație mai complicată, omul o sună pe nevastă să-i spună ce să facă. Cârcotașii șușotesc că omul e de groază, a ajuns pe funcție și nu este în stare să ia nici o decizie.
Spun zvonerii că un individ care a băgat bine de tot mâna în buzunarul firmei pe care a condus-o s-a roit rapid din zonă, nu cumva să fie prins și dat pe mâna anchetatorilor. Numai că, omul a lăsat niște scrisori, se pare, pe acasă, iar acum există varianta ca acestea să fie făcute publice. Cârcotașii au aflat că în acele scrisori se arată traseul banilor, cine, de fapt, a luat sumele respective și cine a fost în spatele acestei scheme financiare, ca să-i spunem astfel. De partea cealaltă, cei care l-au scos afară pe respectivul, susțin că doar el a furat și nimeni nu l-a ajutat.