BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă trage tare, să audă mai marii lui că omul are o activitate în funcția pe care o deține politic. Respectivul, care nu face decât să se plimbe toată ziua, s-a trezit că riscă să fie dat jos de pe fotoliul de șef și vrea să arate că muncește mult. Numai că omul a fost monitorizat și el, ca toți șefii, iar lucrurile scrise în rapoarte nu dau bine deloc. Șeful de care vorbim și-a pierdut susținerea politică și, în aceste condiții, nu va mai sta mult timp pe poziție și va trebui să-și caute de lucru. Zvonerii susțin că unul dintre motivele pentru care el își va pierde jobul este că a făcut foarte multe angajări pe pile la instituția pe care o conduce.
Spun zvonerii pe la noi că un vice s-a făcut de râs la un eveniment al instituției unde lucrează, după ce s-a îmbătat rău de tot și a început să facă scandal. Noroc cu șeful său care l-a luat din sală și l-a dus direct acasă la el, ca să scape de judecățile oamenilor, care s-au amuzat copios când au văzut ce face vicele de care vorbim. Se pare că omul nostru nu este la prima abatere de acest gen și face ce face și dă de belele. Problema este că asemenea situații se cam repetă, ceea ce nu-i face bine omului, mai ales că poate fi schimbat din funcție în doi timpi și trei mișcări.