Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe aici ca într-o instituție de stat se întâmplă o idilă foarte frumoasă. Zvonerii susțin că un șef din zona se duce în biroul unei șefe mai mici, doar vinerea, după terminarea progra­mu­lui de lucru. Adică, atunci când e numai portarul pe acolo. Și cei doi petrec, sub aco­perișul instituției, ore bune împreună. Ghi­nionul lor e că un salariat mai conștiin­cios stă peste pro­gram și l-a tot văzut pe șeful de care vorbim. Omul a ascultat la uși și a auzit tot. Câr­co­tașii spun că în scurt timp au aflat toți sub­al­ternii șefei.

 

Cârcotașii s-au su­părat tare după ce un personaj de pe la noi a fost mazilit scurt, re­proșându-i omului că a semnat ca primarul și, astfel, s-au pierdut zeci de milioane de lei. Cică respectivul a sem­nat niște docu­mente fără să se uite atent despre ce a­nume este vorba. Și, atâta a trebuit ca să se piardă bani mulți. Ne­glijența însă l-a costat jobul pe omul nostru. Iar acum cerșește pe unde poate să fie an­gajat. Însă, la așa o pa­gubă, gurile rele susțin că omul nu prea are șan­se mari de an­ga­jare.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura