BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Probleme mari pentru un băiețaș din regiunea sudică a județului nostru, luat la bani mărunți în trecut de niște anchetatori. Gurile rele spun că individul a fost cercetat pentru că a băgat mâna în banii obștii, sume care s-au împărţit în trei, adică şefului său cât şi partidului șefului, pentru a beneficia de protecţie. Șeful nu mai răspunde, iar el a făcut ce a făcut și a reușit să-l seducă și pe actual conducător. N-a stat mult timp cuminte și iarăși ar fi umblat pe la finanțele urbei mai spun bârfitorii și, după aceiași schemă de fraudare, a făcut o gaură de milioane și apoi a împărțit prada. Pasiunea lui de a se înfrupta din avutul public s-ar putea să-l coste câțiva ani de libertate, mai ales că nici la primul dosar încă nu s-a decis că este nevinovat.
Un personaj cu limba întărită de la lipiciul de pe afişele electorale şi de la dosul şefilor, pe care îi linguşeşte zi de zi, s-a reîntors pe scena politică a unei zone cu multe lămpaşe. În campania trecută s-a afișat pe lângă un candidat însă a fost imediat trecut în spatele turmei, că lumea-l știe de ce poamă este și aducea numai deservicii. Acest lucru l-a supărat teribil pe neajutorat și s-a reorientat. O vreme s-a dus pe la ușile unei organizații politice deloc văzută bine, însă nimeni nu i-a deschis. Omul nu s-a dat bătut și a continuat să-și caute locul pe scena politică iar acum pare că și l-a găsit. Gurile rele spun că a reușit să-l convingă pe liderul unei organizații să-l primească în formațiune ca membru de vază iar în schimb să facă ceea ce știe el mai bine, adică să lipească posterele electorale. Dacă este să ne luăm după zvonari, nici aici nu va sta prea mult, pentru că formațiunea în cauză e cam pe cale de desființare.