Spun cârcotașii că niște hoți care încă se plimba liberi prin județ au dat o spargere ziua în amiaza mare. Oamenii, tineri și plini de viață, povestesc gurile rele, nu au prea avut mare noroc când au decis să fure de la o familie înstărită din zona. Curajul lor, șușotesc zvonerii, de a intra în casa cu pricina, ziua, a fost răsplătit cu mult mai puțin decât anticipau ei. Gurile rele spun că hoții au primit un pumn în față, pentru că s-au întâlnit acolo cu cine nu trebuia. Și, au fost fugăriți mai rău decât la maraton. Cel puțin așa povestesc zvonerii pe la colțuri.
Povestesc zvonerii prin târg că a fost scandal mare într-o organizație politică, după ce unul dintre membri s-a ridicat și le-a spus colegilor, în față, că se duc naibii toate succesele lor de până acum. Motivul, susține omul nostru, ar fi deciziile luate în ultima perioadă de unul dintre șefii de pe acolo, care a luat-o razna politic. Cică şeful de care vorbim nu mai ține cont de realitatea din jurul lui, fiind total acaparat de iubitele sale. Care iubite îi „mănâncă” tot timpul și, mai ales toți banii câștigați. Așa că omul nostru nu mai are timp pentru a-și vedea de responsabilitățile sale.
Vorbesc gurile rele că se pregătește debarcarea unui personaj politic din zona noastră. Zvonerii au…
Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior Pentru că a reușit să pornească investiția de alimentare cu…
Bogdan H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost prins, din nou, la volan, deși…
Pensia medie a foștilor judecători și procurori este circa 5.000 de euro lunar și orice…
Din cauza băuturii, tânărului i s-a făcut rău și a leșinat. Fusese descoperit la un…
Accidentul s-a petrecut într-un sens giratoriu din municipiul Deva, iar ciclistul a fost rănit grav…