BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotașii că este o bătaie de joc într-o instituție de pe la noi, unde o șefă care se crede deșteaptă rău de tot, își bate joc de angajați. Cică zvonerii au aflat despre duduia de care vorbim că râde de toată lumea pe la birou, de la cum se îmbracă la cât câștigă unii subalterni. Gurile rele au aflat că șefa de care a venit vorba își bate joc de la portarul instituției și până la adjunct, niciunul neavând vreo șansă să-i ajungă la degetul ei mic, susține respectiva. Nu se știe dacă duduia noastră se va mai purta astfel când va auzi că există pericolul să fie înlocuită în funcție.
Cică un profesor care se respectă, dar mai ales își respectă elevii, îi dă cu capul de tablă pe cei care nu știu să rezolve niște probleme, la clasă. Omul nostru nu stă prea mult pe gânduri și hop, îi trântește pe micuți cu capul de tablă, în caz că nu au priceput cum e cu problema pe care o cere profu să o rezolve. Elevii sunt de-a dreptul șocați de metodele respectivului, motiv pentru care s-au decis să le spună părinților despre metodele dascălului. Se pare însă că omului nostru nu-i prea pasă de reclamațiile la adresa lui și continuă să facă cum crede el de cuviință.