Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă s-a trezit că face acuzații la niște oameni nevinovați. Omul nostru a început să înjure ca la ușa cortului, cum că nu i se face pe plac atunci când a mers într-o instituție publică. Respectivul, șușotesc cârcotașii pe la colțuri, s-a făcut însă de râs, deoarece înjurăturile au fost degeaba, omul habar nu avea de situația care s-a petrecut în acel loc. În aceste condiții, personajul de care vorbim a fost nevoit să-și ceară scuze și să promită că data viitoare se va informa înainte de a aduce acuzații. De fapt, spun gurile rele, frustrarea lui venea din cauza schimbării sale dintr-o funcție de conducere.
Spun zvonerii prin târg că dacă te duci la un serviciu dintr-o primărie ai toate șansele să aștepți mult și bine, deși trebuie să dai bani la stat, nu să încasezi. În schimb, încasezi umilință, deoarece funcționarii de la serviciul cu pricina te lasă să aștepți pe holuri, cu banii în mână, pentru că ei alte treburi. Nesimțirea oamenilor ce lucrează, de fapt, se fac că lucrează, este mare. Așa că era de așteptat ce a făcut un cetățean care s-a săturat să stea la mila lor, de parcă contribuabilii sunt cerșetori. Omul nostru a mers frumos și, la primul angajat care i-a ieșit în cale, i-a aruncat cu cerneală pe haine. Și, a amenințat că, dacă va mai fi tratat ca până acum, va veni și cu alte surprize.
Magdalena Șerban Drumul spre spital nu aduce întodeauna cele mai bune vești. Dar ca…
Comisia Europeană a încălcat normele de transparență prin neacordarea accesului la mesajele text dintre Ursula…
S-a întors lumea cu dosul în sus! Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că…
Doinița Maria Bălănesc, directorul de patrimoniu al Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara…
Anca H., asistentă medicală Pentru că a fost condamnată pentru că a furat aproape 50.000…
Am fost chinuiți zeci de ani, destinul nostru național mergând spre mai rău cu fiecare…