BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotașii prin târg că un primar de pe la noi a fost într-o vacanță extrem de frumoasă, într-o țară europeană, unde e cald și bine și unde au unii hoteluri, vile și tot ce vrei. Așa că primarul de care vorbim s-a dus un pic pe acolo, să se relaxeze și să stea departe de problemele de la primărie. Și, pentru că totul a fost plătit de un afacerist, care are ceva lucrări pe la edilul nostru prin zonă, a fost foarte bine pentru alesul de care vorbim. Și, nu ne mai facem nici o problemă că va câștiga altcineva decât afaceristul care i-a oferit o vacanță de vis primarului care știe el cum stă treaba.
Povestesc zvonerii pe la colțuri că un director din zonă nu știe cum să scoată cămașa, după ce a băut cam mult într-o deplasare și a plătit cu cardul instituției toată petrecerea. Suma se pare că este una cu mai multe zerouri, iar contabila i-a atras atenția șefului său că nu poate înregistra factura cu pricina. Directorul însă o ține pe al lui și nu vrea să achite consumația, deși totul nu are nici o legătură cu instituția pe care o conduce. Gurile rele susțin prin târg că e scandal mare pe acolo, omul nu știe cum să rezolve situația și să nu plătească câteva mii de euroi, pentru o băută de-o seară.