Vorbesc cârcotașii că e prietenie mare între doi politicieni locali. Oamenii, se pare, nu pot trăi doar din salariul din administrație și, atunci, și-au zis că pot să-și rotunjească foarte bine veniturile dacă fac și pe afaceriștii. Astfel, amândoi câștigă sume frumușele, din afacerile cu închiriatul de utilaje. Că, încă se mai modernizează drumuri prin localitățile unde unul dintre ei e primar. Și, chiar și efectele inundațiilor le-a adus un mare câștig, pentru că doar firmele pe care cei doi le controlează execută în zona cu pricina lucrări. Dacă ar cunoaște alegătorii ce se întâmplă pe acolo, sigur ar vota altfel.
Spun zvonerii prin târg că un edil de pe la noi a făcut-o lată, după ce s-a îmbătat așa de tare la o petrecere cu femei, că a trebuit să fie dus pe sus acasă. Gurile rele au aflat și acum au vorbit pe la colțuri că omul nostru a ajuns într-o stare deplorabilă acasă, a vorbit numai prostii și chiar s-a dat de gol cu un mare secret. În acest fel a aflat și nevasta ce face bărbatul când e treaz și cu cine mai umblă când merge în delegație la București, să semneze anumite proiecte de investiții. Cam așa stă treaba cu respectivul, iar cârcotașii susțin că edilul de care vorbim a încurcat-o rău de tot
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…