Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj de pe la noi a reușit să-și aran­jeze toate rudele și prietenii, angajându-i la o firmă privată, unde omul a ajuns mare șef. Zvonerii șușotesc de zor că omul nostru ha­bar nu are cu ce se mă­nâncă activitatea fir­mei unde s-a an­ga­jat și el, după ce a ieșit la pensie, evident. Res­pectivul nu s-a săturat doar să-și pună în func­ții rudele apro­pia­te, dar i-a chemat și pe prieteni să le dea un job, cu salarii mari. Gurile rele povestesc că, din cauza celui de care vorbim, alții nu au mai avut loc și nu s-au mai putut angaja a­colo. Asta, pentru că, imediat ce veneau în acel loc, omul nostru suna la patron și îi spu­nea lucruri rele despre acea persoană.

 

Au aflat zvonerii și acum spun pe la col­țuri că doi colegi de de­partament și-au îm­părțit recent o sumă frumușică, luată după ce un amic a câștigat o licitație importantă. To­tul bine și frumos, numai că, din motive care nu au depins de cei doi, licitația a tre­buit să fie anulată. Așa au apărut problemele pentru oamenii noștri. Pentru că ei au chel­tuit banii luați ca șpa­gă, nu au mai putut să-i dea înapoi, amicului, care a trecut de la ex­taz la agonie, din cauza licitației cu pricina. Câr­cotașii spun că o­mul s-a supărat tare de tot și acum vrea să-i reclame pe cei doi, deși dacă face asta o va încurca și el, că a dat șpagă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago