BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că un personaj important de la noi s-a certat așa de tare cu nevasta, că a fost nevoit să plece de acasă. Și, omul nostru a plecat. Cu valize, cu laptop, cu tot ce trebuie. A ajuns la o tinerică, el programând și cearta cu nevasta, astfel ca să aibă motive de plecat. A stat respectivul la tinerica noastră, s-a simțit bine, până ce a venit consoarta după el. A căzut în genunchi femeia, a plâns să vina omul acasă. Și a reușit. Nu se știe până când, deoarece omul e pe plecate mereu.
Zvonerii au aflat că mai mulți edili din zonă au fost chemați la raport. Auziți, mai există așa ceva în ziua de azi! Să fie certați primarii! Că or fi copii de grădiniță și nu știu ce fac! Gurile rele povestesc că respectivii trebuie să justifice anumite decizii în fața unora. Acum, nu știm dacă oamenii vor fi ascultători și vor merge în fața celor care i-au convocat. Cârcotașii spun că s-ar putea să iasă ceva scântei dacă întâlnirea se va produce. Ceilalți colegi de-ai edililor spun că este urât ce se întâmplă și că nu au crezut vreodată că se va putea întâmpla așa ceva.