Își dă singur cu stângul în dreptul! Este vorba de un justițiar din regiunea cu lămpașe, om competent la urma urmei și văzut bine în societate, care se transformă radical după un păhărel de băutură. Gurile rele spun că licoarea lui Bachus ar putea fi singurul inamic al său, care l-ar putea trage pe linie moartă, pentru că nici un potentat al zonei, cercetat de justițiar, n-a reușit să-i pună botniță. Tot zvonarii spun că omul este un caz special după ce consumă un păhărel în plus. Devine atât de dezinhibat și de comunicativ încât spune și ce n-ar trebui. Așa se face că nu de mult, tot după o chindie, a început să se laude că-și leagă amicii, adică exact colaboratorii la care apelează când trebuie să se asigure să nu fie atacat de grupurile de interese atunci când își face datoria. Norocul lui este că amicii săi știu că nu e el când bea, așa că trec cu vederea.
Cel puțin o localitate din sudul județului este ca un sat fără câini, loc unde nelegiuiții își fac de cap iar cei care trebuie să-i prindă se fac că plouă. Gurile rele spun că tinereii aduși în serviciu sunt lăsați de capul lor dat fiind faptul că nu au un coordonator competent, așa că oamenii nu prea știu cum să acționeze. Cei care știu nu mai prea au chef de muncă, mai ales că sunt cu un picior în vacanță. Problema este că lucrurile tind să degenereze, pentru că în comunitate este deja o stare de tensiune pricinuită de nelegiuiți și slaba intervenție a celor abilitați. Zvonarii spun că este musai ca un individ competent să vină și să ia frâiele în mâini, să restabilească normalitatea, numai că nu se prea găsește un competent disponibil să vină de bună voie.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…