Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii că un edil din raza noastră de acțiune s-a supărat rău de tot pe un coleg de partid, primar și el. Cică totul a plecat de la faptul că cel pe care s-a supărat omul nos­tru nu i-a dat o lucrare. Bine, nu lui, ci finului care se afla oficial la cârma firmei res­pec­tive. Pentru că so­cietatea condusă din umbra de edilul nostru nu a luat licitația, omul a făcut reclamație la DNA. Culmea, re­cla­matul e coleg de par­tid cu omul nostru! Gurile rele spun că edilul reclamat s-a enervat tare și nu se știe dacă mai stă în partid. Nu ar fi primul care pleacă din cauza celui de care vorbim aici.

Povestesc câr­co­tașii pe la colțuri că s-a aflat cum un inspector de la noi a luat o șpagă, e adevărat, micuță, doar 1.000 de lei de la un afacerist care nu avea în regulă oareșce documente. Numai că omul nostru a reușit să înregistreze mo­men­tul în care func­ționarul a luat banii, așa că acum vrea să demon­streze corupția din sistemul nostru de stat. Afaceristul a re­zolvat situația, nu a primit, evident a­men­dă, deși lucrurile nu stăteau așa cum spu­nea funcționarul șpă­gar. Iar acum vrea să arate lumii cât de putred este totul și cum sunt tratați cei care aduc banii la bugetul de stat și după care își iau lefurile func­ționarii noștri dragi.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

7 zile ago