BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Spun zvonerii prin târg că o duduie de care se ține scai un edil a refuzat să îl însoțească într-o scurtă vacanță prin țările calde. Ca să o pedepsească pe tovarășa lui de nebunii, omul nostru și-a luat frumos familia personală și s-a dus să se relaxeze câteva zile. Cârcotașii au aflat că la întoarcere din această frumoasă vacanță, respectivul s-a trezit că nu mai poate intra în cuibușorul de nebunii. Asta, deoarece iubita supărată a schimbat yala apartamentului, vrând să-i dea o lecției edilului pentru că a plecat cu familia în concediu.
Au aflat cârcotașii și acum se distrează pentru că un personaj din zona noastră a reușit să-și dea cu stângu-n dreptul și să piardă o oportunitate foarte mare. Pentru că nu s-a prezentat la ora la care a fost convocat, omul nostru a pierdut șansa să meargă pe un post la care nici în visele sale cele mai buna nu se gândea. Gurile rele susțin că respectivul s-a dus pe Litoral, tocmai când trebuia să se prezinte la o ședință în care s-a discutat despre numirile noi în funcții. Pentru că nu i-au spus colegii că este bine să fie prezent la ședință, că-l vizează direct problema, omul s-a dus la mare. Și, a rămas cu marea, că de funcție nu mai poate fi vorba.