Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare unde-i găsește? Spun gurile rele din re­giunea cu lămpașe că o cucoană a dat o dis­poziție de a încurcat și cele mai luminate minți. Coana este renu­mită pentru perlele scoa­se pe gură, dar de data aceasta chiar că e de noaptea minții ce a făcut. Conform cârco­ta­șilor, coana le-a zis unor subordonați că vine un expert de pes­te mări și țări care vrea să vadă pe unde au cutreierat romanii, așa că să facă bine și să se organizeze pentru a-l plimba pe coclauri. Oa­menii s-au îndreptat spre teritoriu, spre zo­nele vizate de expert, să găsească persoane care știu locul și-i pot duce pe toți la ruinele căutate de vizitator. Problem este că vizita a fost planificată pe timp de noapte, că atunci ajunge expertul. Aici a fost lovitura fatală pentru toată lu­mea, pentru că este imposibil să faci ceva în beznă totală. Dacă nu te papă Martinel, sigur ajungi pe la tune­lurile din Bucegi.

 

Au făcut ce au făcut l-au ”albit”? Gurile rele din regiunea cu lăm­pașe spun că un fost edil, autorul unui eveni­ment care a dus la pierderea unei vieți, ar fi scăpat de răspun­dere. Oficial încă n-are hârtia prin care să arate că este curat ca lacrima, dar nici n-ar avea nevoie, că înțele­gerea deja a fost fă­cută. Dacă este să ne luăm după bârfitori, fostul ales ar fi fost scăpat de un prieten afa­cerist, care are re­lații prin sistemul de justiție. Așa se face că la mai bine de doi ani de la tragedie, politicia­nul încă este cercetat pentru greșeala făcu­tă. Zvonarii spun că o să mai fie cercetat încă vreo doi-trei ani, timp în care se împlinește ter­menul în care mai poate fi acuzat de ceva. Că o fi sau nu adevărat, vedem la final.

 

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

21 de ore ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago