Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii din regiunea cu lămpașe că un emerit și-a furat sin­gur căciula. Omul și-a obținut notorietate după ce a intrat în politică și a pozat ca un specialist în mai toate domeniile, asta deși nu prea îl in­te­resa soarta simpa­ti­zan­ților săi sau a altor con­cetățeni. Gurile rele spun că grija lui era doar să bage la teșcherea și să-și asigure bătrânețea, lucru pe care l-a făcut ani de zile. Zvonarii afirmă că a adunat ceva avere și i-ar ajunge pentru două ge­nerații, dor că s-a învățat cu strânsul și nu se mai poate dezvăța. Bârfitorii mai susțin că a fost dat la o parte de la masa cu bucate alese de ceva vreme, că era avar din cale afară, doar că omul a găsit o portiță pentru a se înfrupta din nou. A schimbat culoarea politi­că și a primit iarăși o func­ție de conducere la o firmă de stat. Pro­ble­ma este că tot ce adună nu-i mai intră în avuția proprie ci se duce la cei care l-au susținut să se reîntoarcă pe funcție.

 

I-au răsplătit bună­ta­tea cum au știu mai bine, adică l-au jefuit la pro­priu. Gurile rele spun că șeful unei firme dintr-o localitate îndepărtate din vestul regiunii cu lăm­pașe este foc și pară pe câțiva subordonați. Omul a fost tot timpul de părere că nu e productiv să-și conduci oamenii cu parul, mai ales că a fost școlit peste hotare, așa că a aplicat ceea ce a învățat. Cârcotașii spun că socoteala nu i s-a po­trivit deloc, că n-a luat în calcul că are în sub­or­dine compatrioți puși pe ciupeală. Așa se face, dacă ne luăm după zvo­nari, că recent și-a făcut un inventar la afacerea finanțată în parte din bani publici și a constatat că-i lipsesc multe active. După cum era firesc i-a luat pe angajați la între­bări, doar că nimeni n-a recunoscut că a ”ciupit” din avutul public. Cum nu era chip cu vorba bună să-i convingă să recu­noas­că ori să acopere paguba, șeful i-a anunțat că le va umbla luna la salariu până când recu­pe­­rează tot ce au ciordit.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au început să strân­gă rândurile, că după alegeri nu se anunță că vor fi vremuri…

16 ore ago

Bulina albă

Iulia Niță, handbalistă legitimată la CSȘ Petroșani Pentru că a fost convocată de către Federația…

16 ore ago

Întrebare adresată public Vetuței Stănescu: „Măi, dar ție chiar nu-ți este rușine?!”

Carmen Hărău, un politician hunedorean liberal valoros al ultimului deceniu, a păs­trat o atitudine publică…

16 ore ago

Bulina neagră

Costel Cîrcel, din Petroșani, recidivist Pentru că este judecat pentru uciderea unei tinere, riscând să-și…

16 ore ago

Adrian Marțian, milionarul român găsit în Serbia alături de copiii săi dați dispăruți, a fost eliberat din arest

Adrian Marțian, milionarul găsit în Serbia alături de cei trei copii ai săi, dați dis­păruți,…

16 ore ago