Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun cârcotașii prin târg că un tinerel s-a speriat rău de tot cu exploziile astea, iar acum îi e teamă că e ne­voit să închidă afa­cerile pe care le are în tot județul. Se pare că nu toate actele sunt în regulă la firma sa, de aceea omul e puțin ne­liniștit. A sunat el pes­te tot să se intervină și să-l lase lumea în pace, însă nu a reușit nimic. A mai încercat res­pectivul și la Capi­tală, dar tot nimic. Atunci a dat un telefon și mai sus. Și a rămas șocat. Pentru că i s-a spus să plece din țară, altfel o va încurca rău de tot.

 

Vorbesc gurile câr­co­tașilor un politician s-a supărat așa de tare pe un coleg, că a ieșit cu scandal într-o șe­dință de partid. Cică spun zvonerii că omul nostru a făcut circ ade­vărat acolo, iar lu­crurile au luat-o razna din cauză că a fost cri­ticat de un coleg, care i-a recomandat să ple­ce de pe funcție și să meargă acasă. Cârco­tașii au aflat că cei doi s-au certat așa de tare că a fost nevoie de intervenția colegilor ca să nu se facă oa­menii de toată minu­nea. Cei doi și-au rupt doar costumele de pe ei, în rest, nu s-a în­tâmplat nimic grav, da­torită colegilor lor.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura