Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Austeritatea duce la o rocadă la vârful unei instituţii locale de or­dine din vestul regiunii cu lămpașe. În fruntea serviciului ar urma să vină un controversat personaj, mare iubitor de licori bahice, care s-a retras din activitate de la o structură de forță. Gurile rele spun că omul este un apropiat al șefului urbei și va conduce serviciul de care anul viitor va avea mare nevoie edilul, pen­tru că subordonații îi vor putea monitoriza pe contracandidați. Ca să se întâmple acest lucru era nevoie de un om de încredere iar pe actualul șef nu se poate baza nimeni. A fost omul adus de fos­tul edil și sunt infor­mații, spun bârfitorii, că are o prietenie strânsă cu un anunțat candidat. Ca să se producă schim­barea și să iasă planul de schimbare, șeful su­prem are marele noroc cu recenta ordonanță. Așa va putea reorga­niza serviciul fără tea­ma că o instanță de ju­decată îi va da planurile peste cap.

 

Se strânge laţul în jurul unui aşa zis jus­tiţiar dintr-o zonă cu multe lămpaşe. Res­pec­ti­vul, spun bârfitorii, este monitorizat zi şi noapte de către niște bă­ieți puși pe prins co­rupții. Justiţiarul a de­ranjat pe mulți de-a lungul timpului pentru că a scos la iveală pre­supuse nereguli. A avut grijă să-și construiască o imagine de om inte­gru, dar în realitate lu­crurile au cam stat exact invers. Gurile rele spun că toate anche­tele sale se opreau brusc după ceva timp, dar nu din lipsă de pof­tă de lucru. Cei vizați plăteau taxa de protec­ție cerută, așa că erau imediat scoși din coli­mator. În acest fel omul a trăit bine mulți ani și a ajuns să-și strângă o avere nejustificat de mare.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura