Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii prin târg că, rând pe rând, niște politicieni dau cu bâta-n baltă. Mai exact, s-a aflat că oamenii au ajuns să facă ședințe la lăsatul serii, pe ascuns, ca pe vremuri când era interzis să te întâlnești mai mult de trei per­soane. Gurile rele spun că, recent, respectivii au pus de o ședință se­cretă, mă rog, așa au crezut ei, pentru a no­minaliza un candidat la primărie. Cârcotașii șu­șo­tesc pe la colțuri că, deși s-a dorit să nu se afle nimic din ceea ce s-a spus acolo, se pare că în câteva ore în­re­gistrarea cu întreaga discuție a fost vândută în zonă. S-a aflat, deci, că oamenii au pus un candidat, slab, dealtfel, în locul unuia care încă e liderul lor de partid în zona cu pricina. Să-i mai înțeleagă cineva pe politicienii ăștia!

 

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu ceva funcție prin județ, care se dă mare purtătoare de tradiții, e, de fapt, o mare șmecheră. Cică femeia angajează fir­me să-i lucreze pe la casă, dar uită să mai plă­tească. Cârcotașii sus­țin că respectiva se dă corectă și de mare onoare, dar, de fapt lu­crurile stau taman in­vers. O spune realita­tea și cei pe care i-a în­șe­lat, neplătindu-și fac­turile. Acum nu știm cine se crede duduia de care vorbim, dar si­gur va avea de suferit și va ajunge să plătească nu numai facturile, ci și să fie dată jos de pe funcția pe care o deține în prezent. Iar tradițiile sale să ajungă să fie cu­noscute altundeva, nu­mai aici, nu.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago