Sunt în cârdășie cu hoții și tâlharii? Gurile rele din regiunea cu lămpașe vorbesc de o frăție între apărătorii legii și vardiști, în urma căreia ambele părți au de câștigat. Cârcotașii spun că mai multe infracțiuni se comit la pont de o perioadă lungă de timp, iar cei care dau informațiile și țintele hoților sunt chiar cei care ar trebui să-i oprească. Ultimul caz ar fi fost cu puțin timp în urmă, iar dacă ne luăm după zvonari, totul s-ar fi pus la cale la un birt dintr-un cartier al municipiului. Acolo, la aceiași masă, au fost văzuți purtătorii de chipiu cum îi instruiau pe nelegiuiți. Le-ar fi dat pontul că un imobil istoric aflat în renovare și conservare are bunuri de valoare în el și s-ar face bani frumoși din vânzarea lor pe piața neagră. Tot purtătorii de epoleți i-au instruit pe hoți cum să anunțe întâmplarea unui presupus eveniment astfel ca ei și colegii lor să fie direcționați la capătul opus al urbei și nimeni să nu-i deranjeze când operează.
Umblă vorba din regiunea cu lămpașe că un infractor își dorește cu ardoare să pună mâna urbe iar acum își face planuri. Condamnat pentru o parte a fărădelegilor pe care le-a comis de-a lungul timpului, individul obscur ar vrea să participe la scrutinul de anul viitor de pe listele unei formațiuni populiste, doar că nu are și banii necesari pentru a-și finanța campania. Bârfitorii spun că individul umblă din ușă în ușă pe la diferite personaje controversate pentru a strânge finanțe și le promite câte-n lună și în stele. Așa se face, dacă ne luăm după bârfitori, că zilele trecute a ajuns și la un dezvoltator din regiunea cu lămpașe la cerșit. Cu seninătate i-a promis patronului că dacă-l va susține, toate contractele majore derulate de instituția pe care o va conduce vor fi ale lui. Omul s-a uitat la escroc cu abera cu convingere și după ce și-a terminat pledoaria l-a dat afară pe ușă.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…