Războiul a reînceput în regiunea cu lămpașe, iar miza este noua companie a statului înființată de curând. De fapt, dacă ne luăm după zvonurile cârcotașilor, nu interesează pe nimeni mastodontul, ci doar banii care s-ar putea sifona. Gurile rele spun că deja sunt vânate sute de mii de lei de niște băieți proptiți în fotolii de șefi, ajutați și de politic. Pentru început se scot doar banii necesari alegerilor de anul viitor, dar planul este pe termen lung, adică până la fundul sacului. Zvonarii susțin că prima schemă prin care se sifonează câteva sute de mii de lei lunar este legată de paza obiectivului, așa că deja s-a arvunit firma. Tot bârfitorii spun că în acest moment n-ar fi nimic de păzit, că până și birourile noului colos sunt goale.
Munca este pentru tractoare și alte utilaje, nicidecum pentru un ins finuț, școlit și boem cum este el. Cârcotașii spun că pe perioada cât a fost secund al unei micuțe localități a făcut cum a putut și a tras chiulul zi de zi. Nu că ar fi avut prea mult de lucru, dar omul nu s-a omorât nici măcar să facă prezența zilnică. Acum, că este șef plin, de ce s-ar omorî? Cam așa a acționat un edil din vestul regiunii cu lămpașe, despre care oamenii au zis că este potrivit să-i conducă, că are experiență în administrație. Mulți au văzut că s-au cam înșelat și nu-l văd deloc apt pentru un nou mandat, dar boemul nostru nu se lasă. Bârfitorii spun că dintr-o dată omului i-a venit cheful de a presta pentru comunitate, iar zi de zi este văzut că trage prin urbe pe lângă tractoare. Are planuri ambițioase și vrea să arate că cincinalul se poate face și în doi ani.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…