BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă s-a enervat rău de tot după ce șpaga primită a fost prea mică. Spun zvonerii pe la colțuri că omul nostru a primit banii, i-a numărat și s-a înroșit tot. Asta, deoarece suma era prea mică, negociase un comision mult mai mare pentru o lucrare încredințată unui afacerist. Respectivul a stat ce a stat, a „rumegat” situația și apoi a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe cel care i-a trimis suma de bani. Colegii omului au putut, astfel, să audă o grămadă de înjurături și amenințări, de au părăsit birourile de teamă să nu se răzbune șeful lor pe ei.
Povestesc cârcotașii bine informați că un șef de unitate medicală s-a inspirat de la alți colegi, din Moldova, pentru angajările de personal. Cică omul a pus prețurile angajărilor, iar sumele nu sunt deloc de neglijat. Cei care vor să ajungă pe un post în acel loc s-au plâns că sumele sunt exorbitante, iar pentru un muncitor banii ajung la salariu pe un an al unui simplu salariat. Șeful de care vorbim însă nu s-a speriat de anchetele din alte județe pe această temă și continuă să ceară bani pentru cine intră în unitate, pe posturi noi. Gurile rele spun că omul s-ar putea să fie apărat și susținut din spate de un personaj mai tare din zonă, care l-a liniștit pe respectivul că nimeni și nimic nu se va atinge de el.