Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o „expertă” în in­sol­vență s-a făcut de toată minunea când a fost întrebată dacă are un stick, pentru a primi o informație de spe­cia­litate, în legătură cu o societate comercia­lă. Duduia noastră, în loc să scoată însă un stick de memorie, a scos un stick-deo­do­rant. Toată lumea a început să râdă când a văzut ce a scos femeia din poșetă. De atunci, cică doamnei cu pri­cina i se spune doam­na-stick. Cel puțin așa ne-au informat zvo­nerii de serviciu, nu bă­găm mâna-n foc că este așa. Cert este că întâmplarea a devenit foarte cunoscută prin­tre specialiștii din do­meniul femeii, iar unii dintre colegii săi au râs foarte mult timp de când au aflat despre asta.

 

Au aflat gurile rele și acum povestesc prin târg că doi specialiști din zona noastră au ajuns să se îmbo­gă­țească, după ce și-au făcut o firmă cu care îi prostește pe oameni. Șușotesc cârcotașii pe la noi că cei doi băr­bați nu fac decât să în­caseze sume colosale, pentru serviciile pe care le prestează, dar care, fără să știe cli­enții, sunt de fapt aiu­rea. Doar ca să le ia banii oamenilor, cei doi se fac că muncesc mult, îi mint pe oameni că e foarte greu de dus la bun sfârșit ce au început, iar la final, omul nu obține nimic, doar că a pierdut mulți bani și timp. Și, cul­mea, se pare că ma­nevra lor funcționează bine, adică mulți ape­lea­ză la serviciile lor. Până acum, când ci­ne­va s-a sesizat.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura