BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Se vorbește prin târg că un funcționar a trecut de limita legalității cu ce face printr-o instituție. Atenție, omul nostru a ajuns într-un hal fără de hal, în ceea ce privește lăcomia. Cică zvonerii au aflat și povestesc pe la colțurile instituției, că omul a făcut ceva bănet, după ce a dat pe direct niște lucrări la un amic. Asta pe de-o parte. Apoi, omul nostru a mai făcut un pas înainte spre încălcarea legii și și-a angajat odrasla la amicul său, sau mai precis, au stabilit drumul șpăgii pentru lucrările de miliarde date pe direct amicului. Cârcotașii au urmărit traseul banilor și așa au concluzionat că în acest caz avem de-a face cu un flagrant. Cică zic gurile rele că urmează și alte dezvăluiri.
Șușotesc gurile rele că mai mulți salariați ai unei primării de municipiu beau ca la petrecere la birou. Da, ați înțeles bine. Oamenii comandă pizza la serviciu, dar și beri și nu se îngrădesc și beau câte una, două, chiar trei beri odată. Nu vă vine să credeți, dar angajații de care vorbim de pe la ora 10 a dimineții beau de sting. Și, nu numai bere, dar consumă și câte o țuică, așa că a fost vreme rece și trebuiau să se încălzească și ei cu ceva. Norocul lor că birourile lor nu sunt în clădirea principală a instituției, iar șeful lor nu îi vede ce prostii fac. Vă dați seama că, cu atâta băutură la activ, oamenii nici nu prea pot lucra, iar despre performanță nici nu poate fi vorba.