Gurile rele din regiunea cu lămpașe a județului nostru spun că un interlop expulzat dintr-un județ învecinat, aciuat de ceva vreme pe meleagurile noastre, și-a mutat de tot cartierul general aici. Respectivul, care a fost în stare să întoarcă cu susul în jos un judeţ şi să se ia de piept până şi cu magistraţii, a început şi la noua casă să-şi facă de cap şi să-şi impună legea. Bârfitorii spun că nu-l mai țin brăcinarii să se ia la luptă, așa că acționează pe alte căi. Astfel a pus ochii pe o bucată de tern într-o zonă mirifică a regiunii și încearcă prin diferite mijloace să pună mâna pe ea.
Un purtător de chipiu, prin tinerețe mare amator de surducă, s-a supărat nevoie mare pe niște curioși care au început să-l caute la ceva afaceri nu tocmai limpezi. Cârcotașii spun că a aflat că indivizii curioși au făcut legătura între el și afacerile trecute pe numele unui membru de familie, lucru ilegal în condițiile în care este funcționar, iar asta l-a împins la acțiune. Gurile rele susțin cu tărie că omul i-a vânat pe curioși și i-a prins într-o zonă în care nu erau martori, așa că și-a putut vărsa năduful pe ei. După ce s-a slobozit la gură cum i-a venit, omul și-a dat seama că a făcut-o și mai rău de oaie și a încercat să dreagă busuiocul. Pe moment, pentru a aplana conflictul, cei vizați de înjurături l-au lăsat să creadă că-s tare speriați de suduielile lor, dar au tras pe bandă totul.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…