BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul județului, după scrutinul din vară. Gurile rele spun că printre posibili aleși locali, dacă previziunile se adeveresc, vor fi și unii indivizi certați cu legea. Pentru că nu au fost pedepsiți definitiv, ne mai spun cârcotașii, vor putea să se jure că vor lucra în interesul celor care le-au dat votul. Astfel, dacă ne luăm după zvonari, unul dintre nelegiuiții care ar putea să se transforme în diriguitor al urbei se află și un individ prins de mai multe ori că condus băut. Omul mai este și deosebit de violent, pentru că în tărtăcuța sa n-are prea multă materie cenușie, dar încă n-a fost pedepsit. Tot în legislativul local ar putea ajunge și o mahalagioaică fără rival. Coana, cunoscută că scotocește prin gunoaie, s-a lipit cumva de un loc ce ar fi eligibil.
Distracția unor potentați din regiunea cu lămpașe a județului se face pe banii noștri și avuția noastră. Gurile rele spun că un diriguitor a pus la cale o afacere cu adevărat prosperă pentru el. Omul le dă voie unor indivizi să facă tot ceea ce poftesc în codrii zonei pe care ar trebui s-o protejeze. Cârcotașii spun că îi îmbie să-și facă de cap chiar și în zonele strict protejate, dar totul în schimbul unei cotizații a cărei valoare depinde de ceea ce vor să captureze indivizii, dar și de zona pe care o cutreieră. Așa se face că niște exemplare din faună, niște trofee de talie internațională, au fost nimicite de potentații pasionați de braconaj. De afacere se știe prin mai multe structuri ale statului, însă nimeni nu mișcă un deget pentru stoparea ei și tragerea la răspundere a vinovaților. Motivul este unul cât se poate de clar spun zvonarii, dat fiind faptul că printre amatori sunt chiar angajați sau foși angajați ai acestor structuri.