BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
A scăpat de la ăia săraci cu duhul și s-a gândit că i-ar sta bine la conducerea unei urbe. Gurile rele din capitala cu lămpașe spun că un individ cu mari probleme la tărtăcuță, ținut în cămașa de forță pe la o unitate din județ mai bine de un an, este printre pretendenții de la alegerile locale. Individul a fost o bună bucată de vreme angajat la stat, pus să aibă grijă de un adăpost de necuvântătoare. S-a remarcat ca un angajat model, dar un model negativ, de blamat. Cârcotașii spun că în loc să le dea bietelor suflete nevinovate de mâncare și să-și pună subordonații să le îngrijească, el băga fondurile în propriile buzunare. A fost chiar la un pas să fie legat pentru asta, dar a avut noroc chiar cu cel pe care îl ponegrește astăzi și împotriva căruia candidează.
Zvonarii dintr-o urbe din sudul județului nostru spun că se pune de o coaliție monstruoasă, iar negocierile între candidați sunt în toi. Scenariul lansat pe piața bârfelor arată că mai mulți candidați și-au dat mâna pentru a obține și ei praful de pe tobă, că de câștigat ceva nu se prea poate vorbi. Bârfitorii spun că fiecare în parte ar fi obținut voturi cât pentru o coală de hârtie, așa că și-au dat mâna în încercarea de a-l încurca pe favorit. Măcar să nu iasă cu 60- 70 la sută din voturile electoratului și-au zis oamenii, iar acum duc negocieri pentru a face o coaliție neoficială. Dacă ne luăm după cârcotași, coaliția ar trebui să funcționeze și după alegeri și să pună o oarecare presiune pe cei care fac majoritatea în legislativ. În acest fel și-ar obține și ”aliații” un loc la ciolan.