BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Spun gurile rele că o domnișorică a fost pusă pe o funcție demnă de tinerețea ei. Este vorba de postul de consilier personal al unui șef. Tinerica
de care vorbim a tot zburat dintr-un post într-altul, deoarece nu i-a plăcut ce făcea și atunci interveneau oamenii și o mutau altundeva. Așa se face că a ajuns astăzi consilieră personală. Numai că, susțin cârcotașii de serviciu, duduia nu prea știe să facă nimic și nici măcar pe la serviciu nu merge, deoarece susține că are alte treburi de făcut. Că ia salariu și nu merge nici o oră pe zi la birou, este altceva. Zvonerii spun că și salariul domnișoarei este unul mare, dar nu destul ca să o facă pe tinerica noastră să dea pe la serviciu.
Vorbesc zvonerii prin târg că un candidat de la noi s-a trezit deunăzi că o doamnă mai în vârstă îi dă cu poșeta în cap. Săracul om, candidat și el pentru prima oară, a fost de-a dreptul șocat de reacția „doamnei”, care se pare că va vota la alegerile din 9 iunie cu alt aspirant la fotoliul de primar și nu cu cel pe care l-a „aranjat”. Incidentul nu pare să-l fi speriat așa de tare pe candidatul de care vorbim, ca să renunțe la luptă, că doar trebuie să recupereze niște bănuți și nu e fraier să piardă și economiile și împrumuturile puse la bătaie pentru o luptă pe care știe că o să o piardă. Numai că sunt și candidați de felul lui, care intră ca să facă un ban, nu ca să câștige voturi.