Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cârcotașii din sudul județului spun cu tărie că a venit vremea schim­bării într-o uni­tate medicală. Șeful a fost ținut și protejat ani în șir de către con­ducerea urbei, deși a făcut tot felul de ”în­vârteli” care au trecut de limita penalului. Unele aranjamente au servit șefilor, dar altele nu! Drept urmare, sus­țin bârfitorii, șefii au auzit de ele și au des­coperit că sunt mult prea multe. Au mai văzut că ei au primit până acum praful de pe tobă, cum s-ar zice, așa că sunt deciși să-și pună un alt subor­donat la conducere. Așa ne anunță zvonerii de serviciu, care știu mai bine situația de acolo. Lucrurile au scă­pat de sub control și nici șefii mai mari nu mai pot să-l con­tro­leze pe șeful unității de care vorbim.

 

Finuțul ar fi vrut să-l scape basma curată. Gurile rele spun că un individ din capitala regiunii cu lămpașe a ne­norocit o localnică. Ar fi urcat în bolidul său euforic și n-a mai putut opri la timp. Ca să scape de răs­pun­dere, omul a apelat la finuțul său, că tot e mare și tare pe la o circă și are influență. Finul n-ar fi vrut să-și dezamăgească ru­be­de­nia și a încercat să dreagă busuiocul cu o minciună. După ce a aflat că victima n-ar prea multă carte și nici nu e din familie de soi, individul a pus-o pe o pistă greșită. Bârfitorii spun că în acest fel ar fi vrut să o convingă că nu are ce face, că a cam întârziat în cău­tarea dreptății. Figura n-a prea ținut iar acum s-a aflat de isprava sa și s-ar putea să-l cos­te, șușotesc cârcotașii de serviciu.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

21 de ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

21 de ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

21 de ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

21 de ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

21 de ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

21 de ore ago