Sporovăielile nu prea le fac bine, ba chiar ar putea să-i coste locșorul cald și bine plătit. Gurile rele din estul regiunii cu lămpașe spun că mai mulți angajați cu statut special sunt nemulțumiți de faptul că șeful de urbe nu-i lasă în pace. Omenii erau obișnuiți ca pe timpul sezonului estival să meargă la muncile câmpului, că așa a fost obiceiul din moși strămoși. Leafa și vechimea mergeau iar ei aduceau câte ceva de-ale gurii pentru șefi. Bârfitorii spun că dintr-o dată lucrurile s-au schimbat radical. De vină au fost o serie de verificări făcute de niște anchetatori iscoditori, așa că pentru a evita să se ajungă și pe la unitatea sa, șeful a decis să-i țină la posturi pe angajați. Cine nu se conformează are opțiunea de a renunța la statul la stat.
Se anunță o curățenie de toamnă într-o administrație din sudul județului. Prea și-au făcut de cap niște angajați și s-au implicat în politică la alegerile din această vară. Șeful, dacă ne luăm după zvonari, a decis să nu-i mai ierte și să-i facă să plătească. Unde mai pui că n-au voie prin statut să facă politică, așa că o verificare este indicată. Gurile rele susțin că printre cei vizați se află și un funcționăraș cu o rubedenie prin magistratură, așa că și-a făcut de cap considerând că are protecție. Doar că lucrurile nu stau așa de bine cum credea el susțin cârcotașii, mai ales că rubedenia e de multă vreme la odihnă și nu mai prea are pârghii cu care să-i constrângă pe diriguitorii din regiune.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…