Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Fug de listele de can­didați ca dracul de tă­mâie! Bârfitori avizați din sudul județului spun că așa ceva nu s-a mai prea întâlnit, adică să vezi câinele cum fuge de la măcelărie. Cei care se con­fruntă cu o ase­me­nea situație sunt șefii unui partid istoric, dar nu prea popular în regiunea cu lămpașe. Gurile rele spun că în vestul zonei nu găsesc pe cine să pună pe liste pentru a se bate cu un politician ver­sat de la partidul rival. Toți cei abordați au făcut un pas în spate pe motiv că ar fi o cheltuială inu­tilă, că oricum ar pier­de. Zvonarii spun că în rea­litate toți se tem că vor fi într-un fel sau altul luați la ochi de politician și vor avea de suferit. Cum au mai toți câte o afacere, după alegeri n-ar vrea să se trezească luați la pu­ri­cat de diverse instituții de control.

 

Dacă ești prost de mic, când ești mare doar te joci! Prefect va­labil pro­verbul în cazul unui func­ționăraș din regiunea cu lămpașe. Omul își eta­lea­ză peste tot o așa-zisă avuție și se laudă cât de bine o duce, dar lucrurile nu stau chiar așa în reali­tate. Gurile rele spun că a agonisit și el câte ceva în afara chen­zinei de bugetar, însă nu atât de mult încât să se pre­zinte ca un potentat. Mândru tare de reali­zări, omul nostru și-a etalat vreo două mașini mai de soi pe care le luase la mâna a doua și s-a lăudat cu mai multe case. Doar că imobilele nu sunt pe numele lui, ba chiar și în realitate a­par­țin rube­de­niilor sale. Tot bârfitorii susțin că lauda de sine a atras aten­ția unor an­che­­tatori iscusiți, aceș­tia fiind dornici să afle mai multe despre cum a ajuns la bunăstare. Așa că, dacă ne luăm după zvo­nari, pe numele func­țio­nărașului a fost des­chisă o cercetare, in­ves­ti­gație care se va închide după ce băieții vor cons­ta­tat că omul e doar să­rac cu duhul și un mare lăudăros.

 

 

 

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura