Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea și el un post mai mare decât cel pe care îl ocupă în prezent. Nimic însă nu îl recomandă pentru asta. Doar tupeul său de care pare să nu mai scape. Omul, susțin cârcotașii, habar nu are cu ce se ocupă în prezent, alții îi fac treaba la serviciu, însă vrea mai mulți bani. Și spune peste tot că nu e altul mai bun ca el. Vai, spun zvonerii răi, omul doar semnează hârtii și face prezența la serviciu, în rest altcineva lucrează pentru el. Dar acum se va termina totul și omul va rămâne cu buza umflată. Și fără funcție. Așa povestesc cârcotașii de serviciu pe la colțuri.
Povestesc zvonerii prin târg că doi angajați cu tolbe au reușit să fenteze zeci de persoane, păcălindu-le că le achită facturile. Oamenii, susțin cârcotașii de pe la noi, creduli, au crezut în omenia celor doi și le-au dat banii. Pe încredere. Însă, ei de unde să aibă atâta conștiință! Au luat banii, au achitat o parte din factură și restul a „mers” în buzunarele lor. Au făcut, cică, doi ani această treabă. Și au făcut mulți bani. Apoi, au demisionat din funcțiile deținute, probabil ca să li se șteargă urmele. Gurile rele șușotesc că cei doi au fost însă acum demascați și oamenii furați își vor banii înapoi. Cârcotașii anunță că cei doi au cheltuit o mare parte din sumele furate, au fost în concedii exotice, și-au luat mașini noi. Iar acum spun că nu au de unde să dea banii furați înapoi. Frumos, nu?
Emanuel Clej, consilier local Deva AUR Pentru că are curajul să dezvăluie jaful ce s-a…
A. E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de…
Șefa POT, Anamaria Gavrilă (foto), a dezvăluit în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel că va…
Spun cârcotașii prin târg că o duduie, care s-a tot mutat cu serviciul de nu…
Polițiștii au propus soluția de închidere a dosarului pe motiv că suspectul nu a acționat…
O femeie din Hațeg a fost păgubită cu peste 7.00 de lei, după ce i-a…