Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

N-ar munci măcar o zi pentru a avea și ei o oarecare bunăstare, dar pretențiile de a li se da sunt nesimțit de mari. Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că si­tua­ția de-a dreptul re­vol­tătoare este întâlnită într-o urbe din regiune, lo­calitate în care era cât pe ce să aibă loc o schim­bare la șefia ei. Bâr­fitorii spun cu tărie că mai mulți așa-ziși săraci de­fa­vorizați au dat buz­na la șeful de urbe ca să-i ceară o mărire a cuan­tu­mului ajutoarelor. Aceș­tia au fost anunțați că nu se schimbă nimic la cu­an­tum, că oricum e lege, dar se schimbă ceva la obligațiile lor. De acum vor trebui să pună osul la treabă și să presteze pentru ceea ce primesc. Doar că au dat cu ștam­pila unde li s-a cerut nu mai este suficient, cel puțin pentru următorii trei ani. Zvonarii susțin că după contraatacul șefu­lui de urbe, răzvrătiții au și uitat de ce se adu­na­seră în odaia șefului.

 

Bani aruncați pe fe­reas­tră din cauza indo­lenței unor angajați ai statului. Cum n-au vreun interes să meargă bine treaba, că doar nu este avuția lor, funcționarii au risipit în voie. Cârcotașii spun că într-o urbe din sud a fost achiziționată o mașinărie ce ajută la combaterea poluării, dar nici până astăzi n-a fost pusă în funcțiune. Dacă ne luăm după zvonari, banii cheltuiți pentru in­ves­tiție nu sunt de ne­gli­jat, iar unitatea în cauză ar fi respectat regle­men­tări înalte cu privire la poluare dacă echipa­men­tul funcționa. Totul de­pindea de niște func­țio­nărași de la între­prin­dere, respectiv de în­toc­mirea unor docu­men­ta­ții, de urmărirea ei în tim­pul probelor și de ob­ținerea ­unor avize euro­pe­ne. Doar că băieții de la stat s-au făcut că lu­crează, că era multă birocrație de făcut și au lăsat-o așa, adică să zacă. Cum au și ieșit la pensie mulți dintre ei, nimeni nu mai poate fi tras la răspundere.

 

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Te Căutăm! Desenator / Tehnician CAD în Construcții

17 Locație: Deva, jud. Hunedoara  Tip job: Full-time / Part-time Hai să construim viitorul împreună! ️ Ești pasionat…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonul zilei din re­gi­u­nea cu lămpașe este legat de un doftor de ne­cuvântătoare, un nou…

2 zile ago