Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, funcțio­nară de prea mult timp, se laudă peste tot că va fi numită șefă, deși femeii îi e greu și să treacă strada trează. Gurile rele au aflat că func­ționara noastră are prostul obicei să bea și la serviciu, lucru care îi nemulțumește pe colegii săi. Ca să fie singură în birou, să nu o deranjeze nimeni, du­duia vrea acum să fie șefă. Să poată bea cât e ziua de lungă. Și să poată dormi un pic, atunci când e obosită de la atâta băutură. Vă vine sau nu să credeți, asta se întâmplă într-o primărie de municipiu. Gurile rele speră doar ca totul să se schimbe, odată cu sosirea noului primar.

 

Spun zvonerii pe la colțuri că un direc­to­raș, uitat de prea mult timp pe post, folosește nu numai mașina fir­mei în interes personal, dar cică și-a dus acasă și televizoare, aparate de cafea și cam tot ce se poate cumpăra de instituție și are nevoie omul acasă. Cârcotașii povestesc că omul nos­tru face asta de ani buni, iar până acum i-a mers totul ca pe roate. Neobrăzarea direc­to­rului de care vorbim este mare, omul nu are nici o rușine, ajungând să ducă și hârtia igie­nică de la instituție, a­casă la el. Zvonerii s-au speriat când au auzit așa ceva și acum se dis­trează văzând ce mai îi poate capul res­pec­tivului. Oare ce mai poate duce acasă?

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Case Closed! Afaceristul Adrian Marţian şi copiii, prinşi în Serbia

  Cei trei copii care au fost daţi dis­pă­ruţi luni-după amiază în satul Sântan­drei, oraşul…

15 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, ministrul Familiei Pentru că a organizat, din nou, o dezbatere pentru combaterea violenței…

16 ore ago

Bulina neagră

Vasile T., din municipiul Deva Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce și-a…

16 ore ago

Minerii, din nou, în Piața Victoriei

Minerii, energeticienii şi siderurgiştii au organizat un nou protest, principala ne­mulțumire fiind modificările aduse la…

16 ore ago

Răpit din curtea casei, bătut, îmbătat și violat

Suferind de depresie și sub presiune permanentă după inculparea autorilor atrocităților, victima a cedat și…

16 ore ago

Un artist complet – Horațiu Mălăele

Un moment de mare atractivitate în cadrul întâlnirilor cu personalități invitate la actuala ediție a…

16 ore ago